Director SMFA

Lian SOMEŞAN

Comandor Gabriel RĂDUCANU

 

Comandorul Gabriel Răducanu s-a născut la 25 iulie 1964 în municipiul Buzău. După absolvirea Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza în 1983 a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, Boboc, specialitatea nenaviganţi, promoţia 1986 şi a încadrat diferite funcţii în unităţi de aviaţie precum navigator cu dirijarea, funcţii de conducere în cadrul punctului de comandă al Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului de Interne, şef tură, şef birou şi şef secţie.

În anul 2000 a absolvit cursurile Facultăţii Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti.

În perioada 2010-2011, a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Baza 95 Aeriană, Bacău, iar în anul 2011 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi informaţii.

Comandorul Gabriel Răducanu este căsătorit şi are un copil.

 

STUDII:

– 1983 Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza; – 1986 Şcoala Militară Ofiţeri Aviaţie „Aurel Vlaicu”, nenaviganţi, Boboc; – 1989 Curs navigatori, Centrul de Instrucţie al Aviaţiei, Bacău; – 2000 Facultatea de drept, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti; – 2000 Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti; – 2001 Curs de limba franceză, Sain Jean, Montreal, Canada; – 2002 Curs pentru controlori de intercepţie, Franţa; – 2002 Curs postuniversitar în Drept Internaţional, Universitatea Bucureşti; – 2005 Curs postuniversitar de conducere, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; – 2009 Curs postuniversitar în conducere forţe aeriene, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; – 2011 Curs de limba engleză, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; – 2011 Doctorat în Ştiinţe militare şi informaţii, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; – 2012 Curs comunicare şi relaţii publice pentru comandanţi de mari unităţi şi comandamente, Direcţia Informare şi Relaţii Publice, Bucureşti; – 2014 Curs psihopedagogic, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; – 2015 Curs psihopedagogic, Universitatea Bucureşti, Bucureşti; – 2015 Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti.

FUNCŢII ÎNDEPLINITE:

-1986 – 1992  Ofiţer cu programarea zborului, navigator, Divizia 70 Aviaţie, Otopeni; -1992 – 1994  Şef tură, şef punct de comandă, Unitatea Specială de Aviaţie, Ministerul de Interne, Bucureşti; -1994 – 1998  Ofiţer stat major, şef tură, Flotila 70 Aeriană, Otopeni; -1998 – 2000  Ofiţer student, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; -2000 – 2003  Şef tură, Comandamentul Operaţional Aerian Principal, Baloteşti; -2003 – 2008  Şef birou procesare date zbor, Şef birou planificarea operaţiilor aeriene, Comandamentul Operaţional Aerian Principal, Baloteşti; -2008 –  2010  Şef secţie, Componenta Operaţională Aeriană, Baloteşti; -2010 –  2011  Şef de stat major, Baza 95 Aeriană, Bacău; -2011 –  2014  Comandant al Centrului de Operaţii Aeriene, Baloteşti; – 2014 –  2016  Directorul Autorităţii Aeronauticii Militare Naţionale, Bucureşt; Din martie 2016 – Directorul Statului Major al Forţelor Aeriene

DATE DE ÎNAINTARE ÎN GRAD:

– 1986 – locotenent; – 1990 – locotenent-major; – 1995 – căpitan; – 2000 – locotenent-comandor; – 2005 – căpitan-comandor; – 2010 – comandor.

DISTINCŢII ŞI DECORAŢII:

–  Emblema de Onoare a Statului Major General; –  Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene; –  Emblema de Onoare a Forţelor Terestre; –  Ordinul „Virtutea Aeronautică”, în grad de cavaler; –  Medalia de Aur a Ministerului Naţional al Apărării Franceze; –  Semnul onorific „În Serviciul Armatei” pentru 25 ani de activitate; LIMBI STRĂINE: – Engleză; – Franceză.  

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil