Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu

Banciulescu_GheorgheGheorghe Bănciulescu s-a născut la 28 decembrie 1898. Fiul maiorului cu acelaşi prenume a absolvit Liceul Militar din Iaşi, oraşul natal, şi Şcoala militară de ofiţeri de infanterie din Botoşani. După ce s-a distins în bătălii istorice în Primul Război Mondial, s-a îndreptat spre arma la a cărei glorie avea să pună un umăr puternic – aviaţia. La numai doi ani de la obţinerea brevetului de pilot începe să pregătescă el însuşi noi promoţii de zburători. Din toamna anului 1923 publicaţiile nu contenesc în a aduce în faţa opiniei publice numele căpitanului aviator Gheorghe Bănciulescu. Între timp trecuse, al doilea în promoţie, şi examenul de observator.

În 1925 recepţionează la Paris, ca pilot de încercare, zeci şi zeci de avioane Potez-15. Piloţii şi specialiştii francezi sunt fascinaţi de zborurile românului. Este un adevărat maestru. Dar avea să vină anul 1926, cu acel 12 septembrie negru, când în timpul unui raid, Paris–Bucureşti, ce se vroia o performanţă în depăşirea recordului mondial de viteză pe mari distanţe, avionul Potez-25 se prăbuşeşte, izbindu-se violent de o culme, din cauza condiţiilor meteo complet nefavorabile. Temerarul pilot va rămâne fără ambele picioare, amputate în spitalul Rymarov. Protezele din lemn îi dau dureri cumplite la mers. Le schimbă, în Germania, cu altele din aluminiu. Şi după numeroase încercări, dovedind o voinţă aproape supraomenească, dublată de un curaj ieşit din comun, tânărul chipeş, înalt, bine legat, cu fruntea lată, împodobită de un păr bogat, cu ochi mari, căprui, îşi încearcă mai întâi pe automobil, apoi pe avion, reflexele. Zboară din nou, spre stupefacţia întregii lumi. Şi nu oricum. Începe seria raidurilor în marile oraşe şi capitale ale ţărilor europene. Timp de nouă zile consecutiv se află în alt oraş, la distanţe de sute şi mii de kilometri. Zboară în Orientul Apropiat. Devenit secretar general al Aeroclubului Român, colindă lumea. Dar nu ca pasager, ci la manşa avioanelor. La mitinguri aeriene, în ţară şi în străinătate. Se clasează de multe ori primul, lăsând în urmă somităţi sănătoase tun, ale vremii. La Washington, în octombrie 1934, spre sfârşitul mitingului aerian prilejuit de Congresul F.A.I., se urcă într-un avion complet necunoscut lui şi face o demonstraţie de virtuozitate rar întâlnită. 1935 este anul marilor raiduri. După câteva zboruri în capitale europene, începe asaltul aerian în inima Africii, cu obositoarele şi obsedantele ei deşerturi. Libia, Sudan, Ciad, Congo, ca să numim numai câteva din ţările pe care le-a survolat şi în care a aterizat, după ce zburase mii de kilometri pe zi, aveau să păstreze în istoria lor, ca momente de neuitat, zilele în care un avion (o curiozitate pentru ei!) pilotat de un român le înnobilase cerul şi pământul.

Ultima clipă din viaţă avea să-i fie consumată în oraşul ce-i devenise atât de drag, Cairo, de unde comandorul Bănciulescu începuse sau încheiase multe misiuni. Era 12 aprilie 1935 şi lumea refuza să creadă că Omul puternic şi frumos ca un zeu fusese răpus, absurd, de o boală tropicală. Poate şi din acest motiv elicea montată pe monumentul înălţat pe mormântul lui din cimitirul bucureştean Bellu parcă mai aşteaptă comanda „Contact” pentru o nouă decolare.

Gheorghe Bănciulescu a fost decorat de preşedintele Franţei cu Ordinul „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler. Capitalele Europei şi Africii fuseseră impresionate de zborurile ofiţerului român şi, spre  mândria aviaţiei noastre militare, istoria i-a consemnat numele în paginile sale, iar numele său este purtat de Flotila 90 Transport Aerian.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
Roaf