Basic HTML Version
Uneori, pășim cu neîncredere prin lumea proprie, cea încărcată de semne și mesaje, iar când ne
găsim brusc pustiiţi, simbolizăm ce ne place cel mai mult, regăsindu-ne în propria creaţie. Nu de
puţine ori, poate chiar mai mult decât în noi înșine.
Așa a fost de când e lumea, apoi, a fost rândul meu să o fac. Începuse însă, demult. Pe planșeta
de lucru, o formă interesantă prindea contur. Fără multe compoziţii, conformă anilor de început,
dar cu o linie ce va deveni istorie.
Privitorul ar cataloga drept alăturarea unor forme geometrice simple, o ţeavă cu două echere
lipite lateral. Se năștea MiG-ul 21, avionul care a fost depășit de propriul renume, trecut prin 60 de
ani de activitate, mereu cu fruntea sus. Făcut pentru ceva, pus uneori să facă altceva, mereu acolo,
sprijin, dar solicitant în egală măsură. Odată modernizat, își păstrează linia clasică, dar devine mai
puternic. Pășea mai departe, rapace, cumva modern și mândru în egală măsură.
fermoarele care prindeau vesta și
pantalonii, se ascundeau sub
bucăţi de pânză tare, strânsă-n
șireturi lungi. Casca, mănușile...,
apare Adi. „Gata?”, întreabă.
„Gata!”, răspund. Vorbeamdespre
zbor, ce o să facem, cât și pe unde,
privind la dubla noastră, prima în
linie. O știam de ceva timp, o
pozasem, scrisesem despre ea, o
mângâiasem de nenumărate ori
cumâna sauprivirea, gândindu-mă
repetat la sora ei din aceeași serie,
foarte dragă mie „9526”. Așa,
pășind apăsat, priveam silueta
zveltă, dorsala aia frumoasă,
deriva puternică și camuflajul
perfect, o linie care cere atingerea
unui iubitor; dubla, cu conul ei
mic, aștepta cuminte un nou
echipaj, dezvelindu-și numărul
precum un trusou binemeritat
„9516”.
„CEREM PORNIREA?”
Urc, repet iar cele învăţate,
chingile, macaraua, le-am strâns
bine pe cele de abdomen și le
reglam pe cele de umeri, oxigen,
cuple care se înșurubau greu, mă
dureau degetele și se albeau apă-
sând și învârtind, tot blocul prins
apoi la siguranţa chingii piciorului
stâng, sunet metalic perfect, sim-
ţeampentruprimadatăconexiunea
obligatorie cuavionulMEU. Cuplez
radio, COM1 și COM2, control în
intercomunicaţii, ne auzeam cu 5
(așa a fost toată misiunea).
„Cerempornirea?” , aud încăști.
„Afirmativ”, răspund. Atenţie la
pornire! Tehnicul meu caută cu
privireaprincabină, paremulţumit,
maneta de gaze merge o cursă
scurtă spre înainte și revine puţin,
se aprind becuri și motorul pro-
voacă frisoane dublei. Mic tremur,
exact cât trebuie, bordul prinde
viaţă și acume rândulmeu. Cuplez
Compasul, de fapt, învârt butonul
negru dispre capătul panoului
drept, apoi, pe rând, ridic cele trei
contacte:MFD, LuminaAlbăDA-200
și Instalaţia Hidraulică, printre
siguranţele curbate. Dau COM2
mai tare, era comunicaţia mea cu
cabina 1, o voiam ireproșabilă.
Cupola grea vine asupră-mi, duc
mâna spre șlangul de ermetizare,
prind maneta lată, o duc înainte
și o ridic în locașul ei, simt diferenţa
depresiunedeja și apoi siguranţez.
Priviri prin cupolă, tehnicul veri că,
apoi face semn că e ok.
…O CLIPĂ DE LINIȘTE
APARENTĂ, APOI FORŢAJUL
ÎȘI SPUNE CUVÂNTUL…
Închideși în faţă, înregulă, ieșim
din linie. Se veri că frâne, ușoară
|
35
CER SENIN
Nr. 3 (146)
2016
w w w . r o a f . r o
INTEGRITY – COMMITMENT – TENACITY