MiG-21 a fost proiectat ca un avion de interceptare de front, destinat să execute misiuni în condiţii meteorologice normale şi a zburat pentru prima dată în anul 1957. Avionul a intrat în producţie de serie în anul 1958, fiind echipat cu un motor cu reacţie Tumanski R-11, atingând forma finală un an mai târziu sub denumirea MiG-21F.

Astfel s-a deschis drumul versiunilor ulterioare, următoarea versiune fiind MiG-21PF, lansat în producţie în anul 1960, cu un motor îmbunătăţit R-11F şi un dispozitiv de admisie a aerului în motor mărit, pentru a permite instalarea radarului de interceptare R-1L. Au urmat MiG-21PFS şi MiG-21PFM, care includeau toate îmbunătăţirile versiunilor precedente.

Variantele ulterioare au vizat mărirea tracţiunii motorului, îmbunătăţirea armamentului şi extinderea razei de acţiune, cele mai cunoscute variante fiind MiG-21 MF şi MiG-21 bis. Acestea au beneficiat de numeroase îmbunătăţiri ale armamentului, radarelor de bord şi sistemelor de bord, motoare mai puternice şi scaune de catapultare KM-1M.

Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21F-13 în anul 1962, iar ulterior au intrat în serviciu variantele MiG-21 PF (denumire locală MiG-21RFM), MiG-21 PFM (denumire locală MiG-21RFMM), MiG-21M şi MiG-21MF. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982.

În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.

Programul de modernizare a vizat crearea unor variante ale avionului, având la bază o configuraţie comună, în funcţie de misiunile pe care urmau să le execute: MiG-21 LanceR A (pentru misiuni aer-sol), LanceR B (versiune de instruire) şi LanceR C (optimizate pentru misiuni aer-aer)