Exerciţiul cu trupe în teren VLĂSIA 2015

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a asistat marţi, 21 aprilie, în Poligonul din localitatea Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, la un exerciţiu cu trupe în teren realizat în scopul evaluării unei baterii de rachete sol-aer HAWK din compunerea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”.
Obiectivul exerciţiului a vizat antrenarea echipelor de luptă în angajarea ţintelor aeriene care folosesc manevra împotriva rachetelor sol-aer şi acţionează la înălţimi mici şi medii.
La exerciţiu au participat aproximativ 200 de militari cu tehnica de rachete sol-aer HAWK PIP III R, dar şi aeronave de tip C-27 J Spartan, IAR-330 Puma şi MiG-21 LanceR care au simulat atacuri asupra obiectivului apărat aerian şi atacuri asupra dispozitivului de luptă.
Centrul de greutate a fost reprezentat de verificarea, în condiţii cât mai apropiate de cele reale, a procedurilor de operare a sistemului de comandă-control pentru conducerea în luptă a rachetelor sol-aer.
***
Sistemele de rachete sol-aer cu bătaie medie HAWK PIP III R asigură apărarea aeriană cu baza la sol a unor obiective importante împotriva atacurilor cu avioane pilotate şi fără pilot, rachetelor de croazieră şi a altor echipamente de zbor ce evoluează la înălţimi mici şi medii.
În perioada 2012-2013, primele baterii HAWK PIP III R au executat trageri reale în poligonul Capu Midia, iar în prezent urmează un program de ridicare a capacităţii de luptă conform standardelor NATO.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top