Autoritatea Aeronautică Militară Naţională

 

Autoritatea Aeronautică Militară Naţională

 

AAMN are ca obiect de activitate asigurarea aplicării reglementărilor aeronautice militare naţionale şi supravegherea respectării lor de către instituţiile sau structurile care desfăşoară activităţi aeronautice militare, precum şi executarea prevederilor înţelegerilor şi acordurilor aeronautice militare europene şi NATO, la care România este parte.

Dezvoltarea aeronauticii militare în România precum şi necesitatea cunoaşterii pe plan internaţional a rezultatele şi performanţele obţinute în acest domeniu nu puteau fi realizate fără ca România să fie integrată în structurile şi organizaţiile aeronautice militare europene şi NATO. În acest sens, AAMN a aderat la următoarele structuri/organizaţii:

  • forumul european MAWA (Military Airworthiness Authorities). Acest lucru impune armonizarea politicii şi practicilor naţionale cu cele ale statelor membre MAWA, ceea ce conduce la transpunerea în legislaţia aeronautică militară naţională a cerinţelor aeronautice militare europene specifice privind certificarea de tip, proiectarea, producţia şi mentenanţa aeronavelor de stat, instruirea şi licenţierea personalului tehnic-ingineresc de aviaţie.
  • Comisia NATO pentru managementul traficului aerian (NATMC), organism specializat pentru asigurarea interfeţei civil-militare a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.
  • parteneriat activ în cadrul grupurilor de lucru NATO: AMC (ACO Meteorological and Oceanographical Conference), METOC (Military Committee Working Group) şi ACOMEX (ACO METOC Data Exchange).
  • Domeniul de activitate al AAMN acoperă aspectele de reglementare pentru punerea în aplicare şi respectarea cerinţelor standardelor,  reglementărilor, procedurilor şi normelor din domeniul managementului traficului aerian, licenţierii personalului aeronautic militar, înmatriculării şi certificării navigabilităţii aeronavelor de stat, meteorologic şi autorizărilor aeroportuare.

AAMN are următoarele atribuţii [principale]:

  • elaborarea proiectelor de reglementări aeronautice militare naţionale, punerea în aplicare şi asigurarea respectării acestora;
  • licenţierea personalului aeronautic militar;
  • certificarea şi înmatricularea aeronavelor de stat;
  • evaluarea, autorizarea şi supravegherea organizaţiilor care desfăşoară activităţi aeronautice militare;
  • reglementarea şi supravegherea în domeniul managementului traficului aerian;
  • coordonează dezvoltarea conceptelor care privesc utilizarea flexibilă a spaţiului aerian în Forţele Aeriene şi procedurile referitoare la acţiunile militare în spaţiul aerian;
  • certificarea aerodromurilor militare;
  • standardizarea procedurilor şi echipamentelor de asigurare meteorologică.

 Obiectivele strategice ale AAMN au în vedere:

  • transpunerea în legislaţia naţională, implementarea, aplicarea şi respectarea reglementărilor aeronautice militare emise de către NATO şi UE;
  • asigurarea şi menţinerea la nivel european şi NATO a standardelor de siguranţă în aviaţia militară.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top