Informație de presă

        Aeronave C-27J Spartan, AN-26 și IAR 330 ale Forţelor Aeriene Române execută, în perioada 14-31 martie a.c., zboruri de antrenament la înălţimi mici în județele Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași. Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planul de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant şi menţinerea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române.
                                                                        ***
        Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top