ANIVERSAREA A 70 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA BAZEI 90 TRANSPORT AERIAN

Vineri, 07 iunie, la sediul Bazei 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” se va desfășura ceremonia de celebrare a 70 de ani de la înființarea Regimentului 8 Aviaţie (Transport), potrivit Ordinului Marelui Stat Major nr. 45790 din 03.06.1949 şi Ordinului de Zi al Comandamentului Aviaţiei nr. 136 din 05.08.1949.           
  De asemenea, cu prilejul aniversării, în semn de apreciere  a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe teritoriul naţional, cât şi în teatrele de operaţii, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Ofiţer,  cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de Luptă al Bazei 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.

Jurnaliștii interesați să asiste la ceremonia aniversară, sunt așteptați, în intervalul orar 10.00-10.30, la sediul Bazei 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” ( str. Zborului nr.1, din localitatea Otopeni, județul Ilfov). De asemenea, sunt rugați să transmită până vineri, 06 iunie, ora 09:00, pe adresa de e-mail: um01961@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, instituția media pe care o reprezintă și numărul de telefon), precum și datele de identificare ale autovehicului de transport.

Persoană de contact: căpitan comandor Mihai Albu, telefon: 0722 734 412

* * *

Scurt istoric: După terminarea războiului, în anul 1949, potrivit Ordinului Marelui Stat Major nr. 45790 din 03.06.1949 şi Ordinului de Zi al Comandamentului Aviaţiei nr. 136 din 05.08.1949 ia fiinţă, la Giuleşti, Regimentul 8 Aviaţie (Transport).

Regimentul, aflat în subordinea Comandamentului Aviaţiei, era dislocat pe aerodromul de la OTOPENI cu misiunea de a executa transporturi aeriene în folosul Aviaţiei Militare şi a Armatei României.

În primăvara anului 1950, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 121134, Aviaţia Militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare, iar comandamentul, Comandamentul Forţelor Aeriene Militare, având în subordine şi Regimentul 8 Aviaţie (Transport).

În baza Ordinului Marelui Stat Major nr.00319530 din data de 27. 11.1951, Regimentul 8 Aviaţie (Transport), având în dotare aeronave de tipul LI-2, IL-14 şi IL-18, îşi schimbă denumirea în Regimentul 108 Aviaţie Transport. Cu această ocazie, în baza decretului preşedintelui Republicii Populare Române nr.353, unitatea primeşte Drapelul de luptă decorat cu Ordinul Apărarea patriei, clasa a III-a.

În conformitate cu  prevederile Ordinului Statului Major General nr. C.L.-0011 din 10.01.1959 se înfiinţează Regimentul 99 Aviaţie Transport, prin transformarea Regimentului 108 Aviaţie Transport, având în dotare aeronave de tipul IL-18, AN-2, AN24 şi AN-26.

Pentru a face faţă cerinţelor tot mai diversificate ale armei, Regimentul 99 Aviaţie Transport a suferit mai multe transformări structurale şi a diversificat activităţile de transport din Aviaţia Militară.

Astfel:

– în anul 1980, conform Ordinului Marelui Stat Major nr.P.R.00682 Regimentul 99 Aviaţie Transport s-a contopit cu Baza Tehnică de Aerodrom Otopeni în scopul refacerii într-un timp cât mai scurt a capacităţii de operare a aeronavelor din înzestrare;

– în perioada 1986-1988, Regimentul 99 Aviaţie Transport intră în organica Flotilei 50 Aviaţie Transport;

– în perioada 1988-1990 Regimentul 99 Aviaţie Transport acţionează ca structură independentă, sub denumirea de Grupul 99 Aviaţie Transport, având în dotare aeronave de tipul BN-2, AN-2, AN-24, AN-26, AN-30, IAR-316, MI-8.

Perioada de după evenimentele din decembrie 1989 a fost marcată, la nivelul unităţilor din Aviaţia Militară, de modificări structurale, în conformitate cu noile concepţii de întrebuinţare a aviaţiei în operaţie şi necesitatea redimensionării organismului militar.

În cadrul acestui proces, Grupul 99 Aviaţie Transport a fost reorganizat şi transformat, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr.B.3/0504 din 10.03.1990, în Baza 99 Transport Aerian.

În baza Ordinului Marelui Stat Major B.3/0633 din 21.03.1990, Baza 99 Aviaţie Transport preia în structura sa forţele şi mijloacele Flotilei 50 Aviaţie Transport şi se transformă în Baza 90 Transport Aerian.

Structurii nou înfiinţată i-a fost atribuită ca misiune, executarea transportului aerian de personal, tehnică şi materiale şi de sprijin în folosul Forţelor Aeriene şi al celorlalte elemente din Sistemul Naţional de Apărare, atât în spaţiul aerian naţional cât şi în zone de criză sau conflict, în cadrul unor misiuni sub mandat ONU, NATO sau UE. 

Pentru rezultatele remarcabile obţinute în îndeplinirea misiunilor încredinţate şi ca recunoaştere a rolului şi locului acestei prestigioase unităţi în cadrul Forţelor Aeriene şi Armatei României, prin Decretul Prezidenţial nr. 155 din 30 mai 1995,  Bazei 90 Transport Aerian i-a fost acordat titlul onorific “Comandor aviator GHEORGHE BĂNCIULESCU” şi înmânat Drapelul de Luptă.

Începând cu anul 1990 Baza 90 Transport Aerian, pe lângă existenţa aeronavelor de tipul BN-2, AN-2, AN-24, AN-26, AN-30, IAR-316, MI-8, a început să fie înzestrată cu  avioane de tipul IL-18, Boeing 707, BAC 1-11 şi elicoptere IAR-330, MI-17, SA-365 .

În anul 2004, în organica Bazei 90 Transport Aerian au intrat elicopterele IAR-330 SOCAT, rezultate prin desfiinţarea Regimentului 71 Elicoptere Titu.

În afară de tipurile de aeronave prezentate mai sus, începând cu 25 octombrie 1996, aviaţia militară de transport a făcut un pas spre realizarea interoperabilităţii cu forţele NATO, prin înzestarea, în premieră naţională, cu 2 (şi ulterior alte 3) avioane C-130, care au dublat capacitatea de transport şi raza de acţiune.

Un moment important în istoria unităţii a fost ziua de 12.04.2010 când în prezenţa întregului personal au aterizat primele două aeronave C 27 J SPARTAN, primul dintre ele având la bord pe şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, iar ambele având la manşă piloţi români. Astfel se consemnează momentul intrării acestui tip de aeronavă în dotarea Forţelor Aeriene Române.

În baza Dispoziţiilor  Statului Major General nr.G/S-688 şi 689 din 21.05.2010, se înfiinţează Flotila 90 Transport Aerian, prin transformarea Bazei 90 Transport Aerian, cu misiunea de a participa la transportul aerian tactic şi strategic, la constituirea pachetelor de forţe dislocabile şi la sprijinul instituţiilor statului şi autorităţilor locale în situaţii de urgenţă civilă.

Prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.061 din 03.06.2013, de la data de 01.12.2013, Flotila 90 Transport Aerian se transformă în Bazei 90 Transport Aerian.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top