| |
La Paradă...
|
|
 |
1 decembrie, orele 10.00 Mă îndrept alături de mulţimea care mă înconjoară către Arcul de Triumf.
Uitându-mă în jur, văd feţe zâmbitoare, tineri, vârstnici, tătici purtând copii pe umeri, steguleţe tricolore fluturate. Toate acestea mă fac să surâd la rândul meu,
creându-mi în suflet o stare de sărbătoare. |

Foto: Adrian Sultănoiu - Revista "Cer Senin" |
1 decembrie, orele 10.30 M-am aşezat sub arc, alături de jurnaliştii veniţi în număr mare,
părtaşi şi ei la acest moment unic în care toţi ne simţim mai români decât în orice altă zi. E un pic de ger, doar decembrie îşi spune cuvântul şi nu
mă pot abţine să nu observ câţiva baieţi din Regimentul de Gardă suflând în mâinile înmănuşate. Fanfara militară repetă ultimele acorduri, încercându-şi
instrumentele. “Avioanele când trec?” întreabă cineva în stânga mea. “La 11.26” îi răspund. |

Foto: Adrian Sultănoiu - Revista "Cer Senin" |
1 decembrie, orele 11.00 Uşor freamăt. Se intonează imnul României. Urmează cuvântul preşedintelui
Traian Băsescu. Parada a început. Meticulos aranjate, în pas alert, trec primele maşini salutând. Apoi steagurile categoriilor de forţe, cu cel al Sfântului
Ilie în mijloc, parcă protejat de Sfântul Gheorghe în stânga şi de Fecioara Maria în dreapta. Mai apoi, zăresc băştile albastre ale detaşamentului de defilare
al Forţelor Aeriene, format din 57 de militari de la Brigada 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”. Lângă mine, un ofiţer în albastru salută mândru
trecerea tinerilor conduşi de căpitanul Răzvan Niţache pe sub arc. Undeva, în depărtare se întrevede şi tehnica militară compusă din 5 instalaţii de lansare
a rachetelor HAWK. |

Foto: Adrian Sultănoiu - Revista "Cer Senin" |
1 decembrie, orele 11.26
Îi simt pe cei de lângă mine cătând zările spre Piaţa Presei Libere. Mă uit la ceas. Apoi, cu surprindere constat ca MiG-uril 21 LanceR sunt deja deasupra noastră.
Forfotă. Camere de filmat ridicate spre cer. Aparate de fotografiat imortalizând trecerea avionelor de luptă. Le şoptesc celor de lângă mine: “Liderul celor trei
formaţii de zbor este comadorul Dan Buciuman, comandant al Bazei 86 Feteşti, de unde au decolat acum câteva minute MiG-urile. Este urmat de locotenent comandorul
Eugen Matache, conducător al celei de-a doua formaţii şi locotenent comandorul Gheorghe Stancu, capul celei de-a treia ”.
La nici un minut, apar siluetele feline ale IAR-urilor 99, conduse de la Bobocu-Buzău, de căpitan comandorul Remus Florinca, locotenent comandorul Emilian
Vişoiu (prima formaţie) şi de căpitan comandorul Adriean Geană şi locotenent comandorul Cornel Ciurea (ce-a de-a doua). |

<Foto: Adrian Sultănoiu - Revista "Cer Senin" |
La 11.28, am văzut luminile primului elicopter IAR 330 SOCAT, condus de comandorul Nicolae Bucur. Am mijit ochii încercând să reperez în elicopterul
coechipier stânga singura femeie pilot din formaţie, căpitan comandorul Camelia Bugean. A treia aeronavă din formaţie ştiam că este pilotată de locotenent comandorul
Mihai Ioniţă. Ce-a de-a doua formaţie îi are ca lideri de echipaj pe locotenent comandorul Dumitru Frunză, căpitan comandorul Valerică Vrăjescu şi locotenent comandorul
Daniel Crâmpiţă. Zborul elicopterelor este încheiat de ce-a de-a treia formaţie, comandată de comandorul Ion Dragomir, locotenent comandorul Cristian Ciochină şi
locotenent comandorul Aurelian Badea. |

Foto: Adrian Sultănoiu - Revista "Cer Senin" |
1 decembrie, orele 11.38
Spectacolul este pe sfârşite. Privesc de-a lungul bulevardelor şi mă gândesc la faptul că niciodată la o paradă militară nu am văzut atâta lume. Ceea ce m-a impresionat a fost că după trecerea ultimului detaşament, format din tineri ofiţeri ai Regimentului de Gardă, lumea a depăşit limitele impuse de oraganizatori, intrând în defilare, în spatele militarilor. Momentul a fost unic, iar ultimul meu regret a fost ca oamenii nu s-au putut alătura celor care, plătind un mare preţ, ne fac să ne simţim mai liniştiţi şi în siguranţă acasă.
Îmi plac paradele şi sper din tot sufletul că în fiecare an voi avea ocazia să privesc trupele trecând pe sub Arcul de Triumf, la 1 decembrie.
|
|
 |
|