C-130B HERCULES

C-130 Hercules, un avion impresionant, solid şi fiabil, destinat susţinerii tactice a trupelor prin executarea de misiuni de suport logistic, desant aerian şi evacuare medicală. Acest tip de aeronavă a intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române începând cu anul 1996. În primăvara anului 1997 a avut loc primul zbor cu acest avion cu echipaj integral românesc, iar în vara aceluiaşi an prima misiune în afara graniţelor României.
Având capabilităţi de transport pe distanţe medii şi lungi, a constituit în ultimii ani principalul mijloc de susţinere a tupelor proprii aflate în teatrele de operaţii, de intervenţie şi de ajutor în situaţii de calamităţi naturale, pe plan intern şi internaţional.
De-a lungul timpului, a participat la numeroase exerciţii şi aplicaţii desfăşurate în Europa (Marea Britanie, Portugalia, Germania, Grecia, Cehia, Polonia, Franţa, Bulgaria, Norvegia, Lituania) şi misiuni umanitare interne şi internaţionale (Indonezia, China, Turcia, Libia, Muntenegru).
Prezentă încă de la început în cadrul coaliţiei multinaţionale, aviaţia militară a fost printre primii operatori aerieni care au început transporturile pe aeroportul din Kabul, în ianuarie 2002, ulterior pavilionul românesc fiind prezent aproape zilnic în teatrul de operaţii, prin dislocarea unei aeronave în Pakistan, începând cu luna martie 2002 , pentru o perioadă de aproximativ un an, în vederea susţinerii logistice a trupelor.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
Roaf