FORŢELE AERIENE ROMÂNE LA EXPOZIŢIA BSDA 2016

Forţele Aeriene Române participă la a VI-a ediţie a “Expoziţiei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – BSDA 2016”, a cărei deschidere va avea loc miercuri, de la ora 9.00, la Complexul expoziţional ROMAERO S.A.
La această ediţie, care se desfăşoară în perioada 18 – 20 mai, aeronave ale Forţelor Aeriene Române – MiG-21 Lancer, C-27 J Spartan, IAR-99 Şoim şi IAR-330 Puma SOCAT – vor executa zboruri demonstrative.
De asemenea, publicul va putea viziona tehnică, armament şi echipamente din dotarea unităţilor Forţelor Aeriene şi oferta educaţională a învăţământului militar.

***

BSDA 2016 reprezintă un bun prilej pentru specialişti de a lua parte la conferinţe legate de provocările din industria de apărare şi securitate, de a fi la curent cu ultimele tehnologii dezvoltate de România pentru exportul de armament şi cu planurile de achiziţii ale Ministerului Apărării Naţionale, de a afla cum se dezvoltă industria aerospaţială sau care este impactul ameninţărilor cibernetice în regiunea Mării Negre.
La această ediţie vor fi prezenţi peste 250 de expozanţi din 25 de ţări din America, Europa şi Asia şi nouă delegaţii militare din Bulgaria, Croaţia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Georgia, Republica Moldova, Thailanda şi Turcia.
Pe parcursul expoziţiei, Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, va simula exerciţii demonstrative speciale, iar pe 20 mai, Serviciul Român de Informaţii va organiza a doua conferinţă de Cybersecuritate Regională.
Un eveniment special va fi prezentarea, în premieră mondială, a Roboscan AERIA, o tehnologie unică în lume, dezvoltată de MB Telecom, pentru a radiografia în câteva minute fuzelajul şi aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiecte de contrabandă sau ameninţare aflate la bord sau ascunse în cavităţile tehnice ale avionului. De asemenea, în premieră la BSDA, Bell Helicopter va prezenta un demonstrator al elicopterului de atac AH-1Z “Viper”.
Informaţii suplimentare referitoare la expoziţie pot fi găsite pe site-ul www.bsda.ro.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
Roaf