Manifestări dedicate Zilei Eroilor

Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 29 mai, ceremonii militare şi religioase cu prilejul Zilei Eroilor.
La Bucureşti, de la ora 10.00, vor avea loc depuneri de coroane de flori la Cimitirul Israelit “Filantropia”, iar de la ora 12.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut – Parcul Carol, la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României – Palatul Naţional al Copiilor, Monumentul Eroilor Patriei – Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” şi la Cimitirul Militar Ghencea.
În municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi şi mari unităţi militare vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
În toate lăcaşele militare de cult se vor trage clopotele, în semn de omagiu pentru eroii patriei.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
Roaf