O nouă misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române

    O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează marți, 30 martie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iași – Graz – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a unui pacient care a suferit arsuri.

   Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.

   Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

   Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 11.00.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil