|
Misiunea Forţelor Aeriene Organizarea Forţelor Aeriene Conducerea Forţelor Aeriene Informare publică |
|
Caută în site |
Regimentul 70 Geniu de Aviaţie |
|||
| Regimentul de Geniu Aeronautic a fost înfiinţat la 01.11.1938, prin Înalt Decret nr. 3758 din 03.10.1938, fiind subordonat Secretarului de Stat al Aerului şi fiind dislocat în cazarma „Marelui voievod Mihai de Alba Iulia” din garnizoana Bucureşti. Primul drapel de luptă al Regimentului a fost ţintuit la 08.04.1939 la Palatul Regal, în Sala Tronului. Colonelul Gheorghe Teodorescu, primul comandant al Regimentului de Geniu aeronautic, a avut privilegiul de a primi importantul simbol militar din mâna regelui Carol al doilea, cu ocazia zilei de 10 mai 1939. La data înfiinţării, Regimentul de Geniu Aeronautic era în măsură să execute misiuni de construire, amenajare şi reparare aerodromuri, hangare, puncte de conducere zbor, depozite de aviaţie, drumuri şi poduri. Mai putea executa misiuni de protecţia navigaţiei aeriene, de asigurare topografică şi altele. În timpul celui de al doilea război mondial, regimentul şi-a a dus o contribuţie deosebită, atât în campania din Est-la care a participat cu 3 batalioane şi o companie, cât şi în războiul antihitlerist, în care a asigurat din punct de vedere genistic acţiunile de luptă ale Corpului 1 Aerian Român în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. După terminarea războiului a primit, pe rând denumirile: Regimentul 4 Aerodroame, Regimentul 70 Geniu şi Regimentul 70 Geniu de Aviaţie, şi sub 13 comenzi succesive a continuat să asigure genistic dispozitivele Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritorului, Comandamentului Aviaţiei Militare, iar în zilele de astăzi ale Forţelor Aeriene. Pe parcursul timpului a participat, pe lângă misiunile de bază şi la alte misiuni, cum ar fi înlăturarea urmărilor secetei din anul 1947, construirea căii ferate Tecuci-Sighetul Marmaţiei, înlăturarea efectelor inundaţiilor din 1972 şi a cutremurului din 1977, amenajarea canalului Dunăre-Marea Neagră şi Dunăre-Bucureşti, amenajarea râului Dâmboviţa în zona Operă-Operetă, amenajarea pasajului Lujerului. Regimentul 70 Geniu de Aviaţie are în dotare tehnică specifică de reparaţii, întreţinere şi construcţii aerodromuri, drumuri şi lucrări de protecţie a personalului, aeronavelor şi tehnicii (excavatoare, buldozere, autogredere, încărcătoare, rulouri compactoare, autobasculante). Regimentul 70 Geniu de Aviaţie are în compunere:
Regimentul 70 Geniu de Aviaţie a participat cu efective şi tehnică
militară la aplicaţia multinaţională „CORNER STONE 2003”. Cadre militare
din unitate au participat la misiuni de menţinere a păcii în Angola,
Somalia şi Bosnia-Hertzegovina. |
![]() |
||
![]() | |||
![]() | |||
![]() | |||
| Link-uri | Sitemap | Download | Cer senin | Muzeu | Contact |
Copyright ©
2010 - Forţele Aeriene Române. Toate drepturile rezervate. |
|